Inspectoratul emite calendarul de avizare a CDS-urilor, după care profesorii care doresc implementarea unui CDS au 3 etape de parcurs:
Pregătirea:
1. Analiza de nevoi prezente şi viitoare la nivelul elevilor înscrişi în unitatea de învăţământ: analiza de nevoi trebuie să includă întrebări din care reiese, că interesele de învățare a elevilor corespund cu temele abordate de programul EDUSIG
2. Identificarea aşteptărilor comunităţii locale faţă de unitatea şcolară: aceste așteptări pot fi identificate prin sondaje și discuții personale, ședințe cu părinții punând întrebările legate de siguranță și prevenire
3. Evaluarea disponibilităţii resurselor umane şi materiale existente în unitatea de învăţământ: profesorul urmărește platforma educațională, participă la schimburi de experințe și la cursul de formare EDUSIG avizat de Casa Corpului Didactic Mureș
4. Realizarea unei analize a nevoilor şi a oportunităţilor specifice contextului cultural, social şi economic local:
5. Furnizarea propunerii de CDS de către cadrele didactice și comitetele de părinți.
6. Informarea şi implicarea elevilor despre importanța participării în programele de prevenire
7. Consultarea cu părinţii despre dificultățile care le întâmpină vizând siguranța și bunăstarea copiilor
8. Constituirea colectivului de lucru şi stabilirea schemei orare: profesorii formează un focus grup pentru comunicare și relaționare
9. Realizarea programei CDS: profesorii pot descărca un model de CDS deja avizat, formându-l după anul școlar actual în școala respectivă.
Aprobarea la nivel local ( toate aceste pasuri au fost făcute deja în cazul programului EDUSIG, trebuie doar retrimis din partea respectivei școli pentru avizare) :
1. Cadrele didactice elaborează programele şcolare pentru discipline/domenii de studiu, respectiv module de pregătire opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Aici profesorul descarcă suportul de curs și include în dosarul de avizare depus către ISJ.
2. Consiliul de administraţie înaintează către inspectoratul şcolar setul de programe şcolare pentru discipline/domenii de studiu, respectiv module de pregătire opţionale elaborate la nivelul şcolii şi solicită un aviz ştiinţific.
3. După obţinerea avizului ştiinţific are loc aprobarea în Consiliul de administraţie a programelor şcolare pentru discipline/domenii de studiu opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ ce se vor studia în anul şcolar următor.
Includerea în oferta educaţională a unei şcoli:
1. Stabilirea CDS se realizează, în mod descentralizat, de către fiecare UI, în fiecare an şcolar, pentru anul şcolar următor, deci în faza proiectării ofertei CDS profesorii trebuie să includă oportunitatea educațională oferită de EDUSIG
2. Oferta de curriculum la decizia şcolii este avizată de comisiile metodice/catedre, aprobată de către Consiliul profesoral şi este ulterior aprobată de către Consiliul de administraţie pe baza unei documentaţii complete.
3. Difuzarea ofertei de opţionale a şcolii printre elevii și părinții interesaţi este urmată de centralizarea proceselor verbale cu opţiunile elevilor și semnăturile părinților şi depunerea acestora la responsabilul Comisiei de curriculum. Aici devine important transmiterea către părinți a planului CDS EDUSIG pentru a putea fi consultat, apoi ales de elevi și de părinți. Dacă începem sensibilizare grupurilor țintă și furnizarea unor informații valoroase privind siguranța încă de la faza analizei de nevoi, putem obține o susținere a majorității.
4. Elaborarea programelor şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ trebuie să respecte structura specifică programelor şcolare din curriculumul naţional pentru respectivul nivel de studiu.
Material distribuit către elevi profesori și părinți:

